MOTTO:
Învățăcel ce știe și învață pe acel ce nu știe, atunci vei ști ceea ce nu știai și nu vei uita ceea ce știi.”
Istoricul Şcolii Gimnaziale „Vasile Şeicaru”, Oancea
Ca în orice zonǎ ruralǎ, şi în aceastǎ comunǎ învǎţǎmȃntului i s-a acordat un rol deosebit de important, iar în cele ce urmeazǎ vom încerca sǎ aducem în luminǎ vechi chipuri de dascǎli care si-au pus puternic amprenta pe formarea tinerelor generaţii.
Înainte de 1864 învǎţǎmȃntul era privat, iar odatǎ cu apariţia Legii Învǎţǎmȃntului a domnitorului Alexandru Ioan Cuza din anul 1864, şcolile sunt trecute sub îngrijirea statului cu învǎţǎtori recomandaţi, plǎtiţi de la buget şi cu cataloage de prezenţǎ.
Învǎţǎtorul Niculea T. Antache, fost director între anii 1927-1944, la împlinirea a 100 de ani de existenţǎ a şcolii, în lucrarea nepublicatǎ „Şcoala primarǎ Mihai Stroescu”, din comuna Oancea, judeţul Covurlui, face istoricul şcolii pe baza unor mǎrturii ale unor bǎtrȃni din sat pentru perioada de dinainte de 1864, dupǎ care trece la documente scrise, gǎsite în arhivele şcolii sau primǎriei.
Povestirile bǎtrȃnilor ar confirma cǎ vechimea şcolii ar fi cu cel puţin 20-30 de ani înainte. Prin anii 1844-1845 Gheorghe Lazǎr era dascǎl în comuna Oancea.
În 1846 se pune dascǎl un popǎ rǎspropit, pe nume Gheorghe Zapis, refugiat în Oancea, locul sǎu natal.
Tot în 1846 un alt dascǎl, Ioniţǎ Ţicǎu, cu multǎ învǎţǎturǎ şi experienţǎ cǎpǎtatǎ în urma multor cǎlǎtorii prin toatǎ Rusia, era considerat cel mai bun dascǎl. Se spune cǎ fǎcea socoteli cu numere complexe şi fracţii ordinare, avȃnd multe cunoştinţe matematice. I. Ţicǎu a stat 14 ani pȃnǎ în 1860, cȃnd a pǎrǎsit satul şi nu a mai revenit.
În anul 1860 Gheorghe Vasile , fost elev al lui Ţicǎu, de loc din Oancea, se face dascǎl şi este primul dascǎl care primeşte în şcoalǎ şi fete. Dupǎ 3 ani se îmbolnǎveşte şi se retrage la Galaţi. În 1863 un fost notar pe nume Ioniţǎ Mihalcea devine dascǎl doar pentru cȃteva luni, pȃnǎ cȃnd statul îl angajeazǎ în 1864 pe Vasile Solomon, pe care îl gǎseşte legea în funcţie.
Localul şcolii a funcţionat pȃnǎ în 1865 în case particulare. Din 1869 se mutǎ în localul primǎriei. În anul 1887 începe construcţia şcolii pe locul unui han, din donaţia soţilor Stroescu . La terminare avea 3 sǎli de clasǎ, cancelarie şi încǎpeau 60 de elevi. În acel an erau cca 127 de elevi, deci prea puţine.
Şcoala din comuna Oancea este tot mai populatǎ de bǎieţi, funcţioneazǎ pȃnǎ în 1893 cu 3 învǎţǎtori, iar pȃnǎ în 1900 popularitatea trece de peste 240 de elevi.
Din datele învǎţǎtorului N. Antache cȃt şi din relatǎrile lui Moise Pascu, în Oancea a funcţionat o şcoalǎ primarǎ puternicǎ cu 1-6 clase şi 4 învǎţǎtori. Erau clase de bǎieţi, fete şi mixte.
În 1900 primǎria mai închirizǎ o salǎ. În 1904 erau înscrişi 260 de copii. În aceşti ani se construia o şcoalǎ la Slobozia, terminatǎ în 1909, iar în 1930 în Oancea ia fiinţǎ şi o grǎdiniţǎ cu 50-60 de copii.
Meritǎ amintitǎ şi dezvelirea celor 2 busturi din faţa şcolii din 1934 ca recunoştinţǎ a doi mari dascǎli ai şcolii: Emanoil Mironescu şi Constantin Gȃdei, datǎ la care s-a montat şi ceasul din podul şcolii.
În 1946 prefectura jud. Covurlui alocǎ bani pentru reconstruirea şcolii, distrusǎ de cutremurul din 1940 şi în bombardamentele din 1944. Timp de 6 ani cursurile se ţin tot în case particulare.
Dupǎ 1948 s-a trecut la învǎţǎmȃntuul obligatoriu de 7 clase.
Între 1962-1963 se extinde localul de şcoalǎ cu încǎ 2 sǎli de clasǎ.
În 1973 se construieşte localul de grǎdiniţǎ, unde sunt înscrişi 90 de copii, primind post 3 educatoare.
În anul 2008 localul şcolii se reabiliteazǎ, iar în anul 2012 şcoala primeşte numele de : Şcoala Gimnazialǎ „Vasile Şeicaru”, dupǎ numele unui cunoscut interpret de muzicǎ folk, fost profesor de educaţie fizicǎ al acestei şcoli.